Salvamont Victoria
Echipa noastra
Home Trasee Cabane - Refugii Principalele varfuri Cateva sfaturi Harti Album foto Contact
0268/241.940
0726.686.692
Afla vremea in muntii Fagaras
 2 la suta
SALVAMONT ALERT : Va rugam purtati echipamente adecvate!

     
 
 
Operatiune RISCANTA de salvare a unei turiste, blocata pe un versant abrupt in muntii Retezat
 

O tânără de 33 ani care a rămas blocată pe un versant abrupt în munţii Retezat a fost salvată de salvamontişti, jandarmi montani şi salvatori ISU. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, dispeceratul integrat a preluat, în cursul serii un apel efectuat de o persoană care anunţa că fiica şi soţul său, plecaţi, încă de dimineaţă, pe un traseu montan în zona Râu Mare Retezat, barajul Gura Apelor, din masivul Retezat, nu s-au întors acasă şi nici nu răspund la terminalul mobil.

“Cele două persoane, tată şi fiică, au plecat pe valea Râului Şes, iar fiica a rămas blocată pe un versant. Bărbatul a încercat de mai multe ori să o ajute să coboare, fără rezultat, astfel că a luat decizia să pornească către barajul Gura Apelor pentru a solicita ajutor, deoarece în zona în care se afla nu avea semnal la telefonul mobil. La un moment dat, bărbatul a telefonat soţiei care, la rândul ei, a solicitat sprijin la numărul de urgenţă 112. Forţele aflate în acţiune pentru căutarea – salvarea persoanelor, s-au deplasat în zona indicată de apelant, o zonă foarte greu accesibilă din cauza drumului în pantă acoperit cu zăpadă şi pietre căzute de pe versanţi. Jandarmii montani au ajuns la tatăl fetei şi, împreună cu acesta, s-au deplasat spre locul unde se afla fata. Tânăra, în vârstă de 33 de ani, era blocată într-o vale adâncă de aproximativ 250 metri, cu pereţi abrupţi”, a mai declarat cpt. Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

salvare

La faţa locului au ajuns şi salvamontiştii şi pompierii, care, împreună cu jandarmii montani au reuşit să urce turista, până la marginea văii, cu ajutorul echipamentului montan. Pe timpul manevrelor efectuate jandarmii montani, salvamontiştii şi pompierii au fost nevoiţi să treacă de mai multe ori prin albia Râului Şes. Acţiunea de salvare a tinerei a durat aproximativ două ore şi jumătate. Tânăra a fost preluată de echipajul SMURD, care a constatat că aceasta avea a o excoriaţie minoră la nivelul frunţii, era uşor hipotermică şi prezenta o evidentă stare de epuizare, fiind transportată la Spitalul Orăşenesc Haţeg.  În operaţiunea de salvare au fost implicaţi 13 pompieri şi paramedici cu două autospeciale şi o ambulanţă, şapte salvamontişti cu trei maşini de teren, şapte jandarmi cu trei autospeciale, două echipaje de poliţie, şi o echipă a Parcului Naţional Retezat.

 

sursa: pressalert.ro

 
     
Salvamont Victoria
 
Home Trasee Cabane - Refugii Principalele varfuri Cateva sfaturi Harti Echipa noastra Contact
Salvamont Victoria ® 2012 Toate drepturile rezervate Site realizat de Dan Popa