Salvamont Victoria
Echipa noastra
Home Trasee Cabane - Refugii Principalele varfuri Cateva sfaturi Harti Album foto Contact
0268/241.940
0726.686.692
Afla vremea in muntii Fagaras
 2 la suta
SALVAMONT ALERT : Va rugam purtati echipamente adecvate!

     
 
 
Patru salvamontisti, surprinsi de o avalansa la Balea Lac
 

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani a anunţat, sâmbătă seară, că o avalanşă produsă la Bâlea Lac în cursul după amiezii a surprins patru salvamontişti, iar trei dintre ei au fost prinşi sub zăpadă. Doi au reuşit să iasă singuri de sub omăt, reperându-l şi scoţându-l, apoi, şi pe colegul lor.


Sibiu: Două persoane surprinse de o avalanşă la Bâlea Lac, salvate de echipe Salvamont Sibiu (Imagine: Ionel Iancu/Arhiva Mediafax Foto)

 

Potrivit lui Mircea Opriş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, persoanele surprinse de avalanşa produsă la Bâlea Lac, sâmbătă, sunt trei salvamontişti atestaţi şi un aspirant la statutul de salvator montan. Cei patru se aflau pe munte având asupra lor tot echipamentul necesar salvării din avalanşă, când au fost ei înşişi surprinşi de zăpada dislocată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei dintre salvatori au fost prinşi sub zăpadă, iar doi dintre ei au reuşit să iasă singuri de sub stratul de omăt. Ei l-au reperat pe colegul lor, cu ajutorul aparaturii de căutare specializată şi au reuşit să-l scoată din avalanşă, a declarat pentru MEDIAFAX Mircea Opriş.

Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a precizat că salvamontistul care a fost îngropat total în zăpadă a fost scos după 12 minute.

"Avalanşa s-a produs de deasupra colegilor mei. Ei au fost surprinşi de zăpadă şi trei au fost îngropaţi parţial, iar unul a fost îngropat total. Cel care a fost îngropat total a fost scos după 12 minute din zăpadă. În două minute l-au localizat şi au mai durat zece minute până l-au scos. A fost degajată zăpada din jurul lui de către salvamontişti, după care în ajutorul colegilor mei de acolo au venit şi doi jandarmi montani", a precizat David.

Potrivit acestuia, trei dintre salvamontişti sunt angajaţi ai Salvamont Sibiu, iar unul este salvamontist (n.r. - aspirant), din Cluj.

Cei patru salvatori montani au coborât pe picioarele lor până la telecabină, fiind însoţiţi de către cei doi jandarmi.

Ulterior, salvamontiştii au mers la spital pentru un control medical suplimentar.

La ora transmiterii acestei ştiri, unul singur dintre salvamontiştii surprinşi de avalanşă - cel în vârstă de 28 de ani - a rămas în spital, după ce medicii au constatat că acesta a avut episoade de pierdere a cunoştinţei, astfel că se află sub supraveghere.

"Pacienul de 28 de ani care a avut şi pierderi de cunoştinţă este acum stabil hemodinamic. Este la Urgenţe, urmează investigaţiile. Celălalt este conştient, în stare bună. A mai rămas o persoană la faţa locului, fără mărci traumatice. De altfel, toată trupa de băieţi de la Salvamont este în stare bună, doar cel de 28 de ani a avut episoade de pierdere de cunoştinţă", a declarat Daniela Ţăran, medic SMURD.

Iniţial, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a anunţat că avalanşa de la Bâlea Lac a surprins două persoane, cu vârste de 23 şi 28 de ani, în apropierea Cabanei Paltinu, din Munţii Făgăraş.

Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsoară 159 de centimetri, iar riscul producerii avalanşelor este considerat moderat, de gradul 2, pe o scară de la 1 la 5.

 
     
Salvamont Victoria
 
Home Trasee Cabane - Refugii Principalele varfuri Cateva sfaturi Harti Echipa noastra Contact
Salvamont Victoria ® 2012 Toate drepturile rezervate Site realizat de Dan Popa